O capotă a motorului deblocată se poate deschide în timpul deplasării şi vă poate bloca vederea.
La deschidere şi la închidere, capota motorului poate să cadă brusc.
Pericol de rănire pentru persoanele aflate în zona de acţiune a capotei motorului!
Dacă în cazul unui motor supraîncălzit sau al unui incendiu în compartimentul motorului deschideţi capota, puteţi intra în contact cu gazele fierbinţi sau cu alte fluide de lucru evacuate.
Anumite componente din compartimentul motorului pot să funcţioneze chiar după ce contactul a fost decuplat, de exemplu, ventilatorul radiatorului.
Înainte de a interveni în compartimentul motorului, aveţi grijă la următoarele:
Sistemul de aprindere şi sistemul de injectare a carburantului funcţionează la tensiune înaltă. Dacă atingeţi componentele aflate sub tensiune, vă puteţi electrocuta.
Anumite componente din compartimentul motor pot fi foarte fierbinți, de ex., motorul, radiatorul și componentele instalației de evacuare a gazelor arse.
Dacă se pun în mişcare ştergătoarele atunci când capota motorului este deschisă, vă puteţi bloca mâna la braţul ştergătorului