Reglarea scaunelor din față
AVERTIZARE Pericol de prindere a mâinilor, dacă reglarea scaunelor se face de către copii
În cazul în care copiii reglează scaunele, ei își pot prinde mâinile, în special dacă sunt nesupravegheați.
La părăsirea autovehiculului, luați întotdeauna cheia cu dumneavoastră și blocați autovehiculul.
Nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în autovehicul.
AVERTIZARE Pericol de prindere la reglarea scaunului
Dacă reglați un scaun, dumneavoastră puteți fi strivit, sau puteți strivi pasagerii, de ex. de șinele de ghidare ale scaunului.
Asigurați-vă că în momentul reglării unui scaun nu se află nicio parte a corpului în zona de acțiune a scaunului.
Respectați indicațiile de siguranță cu privire la „Airbaguri“ și cu privire la „Copii în autovehicul“.
AVERTIZARE Pericol de accident din cauza scaunului șoferului nefixat
Scaunul șoferului se poate mișca neașteptat în timpul deplasării.
Astfel, puteți pierde controlul asupra autovehiculului.
Înaintea pornirii autovehiculului, întotdeauna asigurați-vă că scaunul șoferului este blocat.
AVERTIZARE Pericol de accident din cauza setărilor autovehiculului în timpul condusului
Puteți pierde controlul asupra autovehiculului mai ales în următoarele situații:
dacă în timpul condusului reglați scaunul șoferului, tetierele, volanul sau oglinzile
dacă în timpul condusului vă cuplați centura.
Înaintea pornirii autovehiculului: reglați în special scaunul șoferului, tetiera, volanul și oglinda și cuplați-vă centura de siguranță.
AVERTIZARE Pericol de strivire din cauza reglării necorespunzătoare a înălțimii scaunului
Dacă înălțimea scaunului este reglată necorespunzător, dumneavoastră sau ceilalți pasageri pot fi striviți și astfel se pot răni.
Mai ales copiii pot acționa din neatenție reglarea scaunelor și astfel pot fi striviți.
Aveți grijă, ca la deplasarea scaunelor mâinile sau celelalte părți ale corpului să nu ajungă sub sistemul de pârghii.
AVERTIZARE Pericol de accidentare, în cazul în care tetierele nu sunt montate, sau sunt reglate necorespunzător
Dacă tetierele nu sunt montate sau nu sunt reglate corect, există un risc mare de rănire la cap‑ și în zona cefei, de ex. în cazul unui accident sau la o manevră de frânare!
Întotdeauna deplasați-vă cu tetierele montate.
Înainte de pornirea la drum, în cazul fiecărui pasager asigurați-vă că mijlocul tetierei sprijină ceafa la înălțimea ochilor.
Nu inversați tetierele scaunelor față cu cele ale scaunelor spate. În caz contrar, nu veți putea regla înălțimea și înclinarea tetierelor în poziție corectă.
AVERTIZARE Pericol de rănire sau de moarte din cauza poziției incorecte a scaunului
Dacă spătarul scaunului nu se află în poziție aproape dreaptă, centura de siguranță nu oferă protecția la reținere conform destinației.
Puteți aluneca sub centura de siguranță și vă puteți răni.
Reglați corect scaunul înainte de pornirea în cursă.
Aveți întotdeauna grijă ca spătarul scaunului să se afle în poziție aproape dreaptă și centura de siguranță să fie așezată peste mijlocul umărului.
AVERTIZARE Pericol de accidentare și de deces din cauza distanței prea reduse între scaunul față și Cockpit
Airbag-urile frontale pot răni suplimentar și pasagerii din față ai autovehiculului.
Reglați scaunele din față în asa fel încât, să fiți cât mai îndepărtați de airbag-urile frontale.
Suplimentar țineți cont de indicațiile privind reglarea corectă a scaunelor.
INDICAȚIE Scaunele se pot deteriora la reajustare
Scaunele se pot deteriora la reajustare, deoarece se pot lovi de obiecte.
Asigurați-vă că la reglarea înspre înapoi a scaunelor, în spațiul pentru picioare, sub sau în spatele scaunelor nu există niciun obiect.
INDICAȚIE Defecțiuni la scaune și la încălzirea scaunelor din cauza lichidelor, a obiectelor ascuțite sau a materialelor izolatoare
Pentru a preveni defecțiunile la scaune și la încălzirea scaunelor, respectați următoarele indicații:
Nu vărsați lichide pe scaune. Dacă ați vărsat ceva pe scaune, acestea trebuie uscate cât se poate de repede.
Dacă husele scaunelor sunt ude sau umede, nu porniți încălzirea scaunelor. Nu utilizați încălzirea scaunelor pentru uscarea acestora.
Curățați scaunele conform recomandărilor, consultați capitolul „Curățare și întreținere”.
Nu transportați încărcături grele pe scaune. Nu așezați obiecte ascuțite pe scaune, cum ar fi, de exemplu, cuțite, cuie sau scule. Dacă este posibil, utilizați scaunele doar pentru oameni.
Atunci când încălzirea scaunelor este în funcțiune, nu acoperiți scaunele cu materiale izolante, de exemplu pături, paltoane, genți, huse, scaune pentru copii sau înălțătoare de scaun.
Reglarea înălțimii scaunului:
ridicați sau apăsați maneta
în mod repetat până când ați atins înălțimea dorită a scaunului.
Reglarea pe direcție longitudinală a scaunului
Ridicați maneta
și împingeți scaunul în poziția dorită.
Asigurați-vă că scaunul este blocat.
Reglarea înclinării spătarului scaunului
Ridicați maneta
și reglați spătarul la înclinarea dorită.
Asigurați-vă că spătarul scaunului este fixat.