Um die Webseite optimal gestalten und Ihnen an Ihre Interessen angepasste, nutzungsbasierte Informationen zukommen lassen zu können, verwendet Daimler Cookies. Mit der Nutzung der Webseite stimmen Sie der Verwendung von Cookies zu. > Weitere Informationen erhalten Sie in den Cookie-Hinweisen.

Acceptare
  • Clasa A
  • Limuzină versiune compactă
  • 09/2021
app store google play
X

Tipărire
Informații privind meniul telefonului
Numele de dispozitiv Bluetooth® al telefonului/telefoanelor mobile conectate momentan
Numele de dispozitiv Bluetooth® al telefonului/telefoanelor mobile conectate momentan (regim cu două telefoane)
Starea bateriei de la telefonul mobil conectat
Puterea rețelei de telefonie mobilă
Opțiuni
Manager dispozitive
Mesaje
Tastatură numerică
Căutare contacte
Prezentarea meniului de telefon

Prin meniul telefonului puteți folosi funcțiile telefonului dumneavoastră mobil.

Pot fi folosite următoarele funcții:
  • liste de apeluri

  • contacte

  • mesaje

  • administrator dispozitive.

Folosirea listei de apeluri

Dacă telefonul dumneavoastră mobil suportă profilul Bluetooth® PBAP, listele de apeluri din telefonul mobil sunt afișate în sistemul Multimedia.

Sunt disponibile următoarele funcții:
  • efectuarea apelurilor din lista de apeluri

  • deschiderea contactelor din lista de apeluri

  • salvarea înregistrării ca favorit.

Mesaje

În meniul „Mesaje” puteți primi și trimite mesaje SMS. De asemenea, în timpul mersului puteți folosi comod funcția de citire cu glas tare, sau la scrierea unui mesaj puteți folosi un model.

Manager dispozitive

În managerul de dispozitive puteți conecta telefonul dumneavoastră mobil cu sistemul Multimedia.

Aveți posibilitatea să folosiți doar telefonul dumneavoastră mobil în regim cu un telefon, sau în regimul cu două telefoane îl puteți folosi împreună cu un alt telefon mobil.

Folosirea contactelor

Dacă permiteți sistemului Multimedia accesul la contactele din telefonul dumneavoastră mobil, puteți să le utilizați pe acestea în autovehicul. Puteți salva până la 8000 de contacte.

Prin meniul „Contacte” vă stau la dispoziție următoarele posibilități:
  • telefonare (apelarea unui contact)

  • navigare

  • scrierea de mesaje

  • alte opțiuni.

Contactele din telefonul mobil pot fi descărcate automat sau manual.

Efectuarea apelurilor telefonice

La telefonare, pe lângă efectuarea apelului și recepționarea sau respingerea apelului, vă stau la dispoziție și alte funcții. De exemplu, puteți comuta între convorbiri telefonice, respectiv puteți organiza teleconferințe cu mai mulți participanți.

Chiar este posibil să recepționați sau să respingeți apeluri în așteptare. Dacă în timpul unei convorbiri intră un apel, se afișează un mesaj.

În timpul unui apel puteți activa următoarele funcții:
  • oprirea microfonului

  • activare bloc de cifre pentru transmiterea de tonuri DTMF

  • adăugarea de apel

  • transmiterea către telefon (convorbirea trece din modul hands-free în modul telefon).

Informații privind navigația
Hartă cu meniu (exemplu)

Navigația oferă multe opțiuni pentru introducerea destinației, planificarea traseului și ghidarea către destinație. În timpul ghidării spre destinație este luată în considerare starea traficului. La dirijarea înspre destinație prin intermediul realității augmentate, înaintea unei manevre de virare pe imaginea camerei se pot afișa informații suplimentare. Serviciile și aplicațiile vă ajută să ajungeți la destinație repede, sigur și ușor.

Puteți începe introducerea destinației prin Încotro? sau în Homescreen prin funcția de accesare rapidă de sub aplicație. Puteți introduce destinația ON-Board ca adresă sau ca destinație specială, sau o puteți căuta online printr-un serviciu de hartă. Sau selectați una din ultimele destinații. Destinația poate fi creată aici ca favorit, sau poate fi salvată ca adresă de acasă sau de serviciu. Dacă este activată opțiunea Permiteți sugestii pentru destinații, sunt disponibile sugestii pentru destinații. Ele sunt determinate pe baza modului dumneavoastră de conducere și oferă selectarea ușoară a destinației. Puteți selecta contacte sau puteți introduce destinația pe hartă, dar vă mai puteți folosi și de destinațiile speciale din apropierea destinației. Vă stau la dispoziție și destinațiile/traseele externe recepționate de la aplicații sau servicii.

O destinație poate fi partajată prin transmitere prin NFC sau prin scanarea codului QR afișat.

Pentru planificarea traseului vă stau la dispoziție următoarele:
  • tipuri de trasee

    de ex. ECO, mod remorcă

  • opțiuni de traseu

    de ex. evitarea sau utilizarea drumurilor cu taxă, a tunelurilor, drumuri sau zone neconsolidate.

  • Destinații intermediare

  • Trasee alternative

  • Traseu de navetă

  • Căutarea benzinăriilor automate sau a popasurilor

Puteți înregistra și salva trasee, pe care le puteți selecta sau transmite de pe un dispozitiv cu USB.

În cazul autostrăzilor cu mai multe benzi, în timpul ghidării spre destinație se afișează recomandările pentru benzile de rulare. Dacă vă deplasați pe o autostradă, pot să apară amenajările de service aflate în față și ele pot fi folosite pentru ghidarea spre destinație.

Serviciul Live Traffic Information ia în considerare starea actuală a traficului. Pe hartă se pot afișa fluxul de trafic momentan, evenimentele din trafic sau mesajele de avertizare, de ex., înainte de un capăt de ambuteiaj periculos.

La ghidarea spre destinație cu realitatea augmentată, în timpul unei manevre de conducere sau în apropierea unui semafor apar într-o imagine video elemente de informare, de ex. săgeți de viraj, nume și numere de străzi.

Situațiile de pericol din trafic sunt detectate automat de autovehicul prin Car-to-X-Communication, sau ele pot fi semnalizate de către șofer. Avertizarea timpurie face posibilă adaptarea din timp a comportamentului dumneavoastră de conducere. Se afișează pe hartă autovehiculele imobilizate (defecte), accidentele, pericolele legate de vreme sau o lumină intermitentă de avertizare.

Harta indică datele cartografice ale bazei de date sau conținutul unui serviciu de hartă online. La scări mai mici ale hărții clădirile sunt reprezentate realist.

Informațiile de vreme și datele altor servicii pot fi integrate în hartă. Garajele supraterane multietajate cu echipamente corespunzătoare furnizează date precum gradul de ocupare actuală și taxele de parcare. Serviciul online pentru actualizarea hărții permite actualizarea datelor hărții.

Opțiunile oferite variază în funcție de țară, echiparea autovehiculului și serviciile disponibile.

Informații cu privire la radio

Prin meniul Radio puteți reda o mare varietate de stații radio și puteți folosi radioul prin internet TuneIn. Căutați posturile dumneavoastră preferate și salvați-le ca favoriți sau în listele posturilor.

Text Radio: funcția vă indică, de  ex. numele postului, cât și titlul și interpretul melodiei redate actual.

DAB: cu ajutorul funcției se afișează grafic informații ale unui post, de ex. logouri, coperte de album, titluri muzicale, programe, știri sau alte informații de service.

Atenție, opțiunile oferite pot varia în funcție de țară și echiparea autovehiculului.

Informații privind mediile

Prin aplicația Media puteți seta și folosi funcțiile audio și video ale sistemului dumneavoastră Multimedia. Puteți, de exemplu, să ascultați muzică, să redați conținuturi video sau să faceți setări individuale ale sunetului prin meniul de sunet.

USB

Prin meniul USB puteți reda fișierele audio sau video de pe un suport de date conectat prin USB.

Bluetooth®

Prin meniul Bluetooth () puteți conecta la sistemul Multimedia dispozitive audio cu Bluetooth® și astfel puteți reda titlurile aflate pe dispozitivul audio. Conectarea dispozitivelor se face foarte ușor prin managerul de dispozitive, astfel că puteți face toate setările cu doar câteva clicuri.

Sunet

Meniul Sunet conține toate setările care vă ajută să reglați sunetul ideal în autovehiculul dumneavoastră. În acest meniu găsiți toate funcțiile, începând de la reglarea sunetelor înalte, a sunetelor medii și a bașilor, până la adaptarea automată a volumului sonor în momentul comutării între medii.

Căutare îmbunătățită prin filtrarea rezultatelor

Prin căutarea cu MyMusic puteți face ca afișarea rezultatelor să se facă în funcție de categorii.

Puteți, de ex., căuta în următoarele categorii:
  • album

  • gen

  • titlu

  • Dispoziție

    Prin căutarea după un anumit emoticon sunt căutate toate titlurile de pe suportul dumneavoastră de date, afișându-se doar acele rezultate care se potrivesc la emoticon-ul specificat. Introduceți emoticon-ul direct în fereastra de căutare a MyMusic.

Puteți reda ca Playlist (listă de redare) rezultatele găsite pentru o căutare, sau puteți selecta din această listă doar anumite titluri.

Informații privind aplicația Confort

Meniul Confort vă pune la dispoziție toate funcțiile care vă asigură confortul în timpul deplasării sau în timpul unei pauze.

Confort scaune

În meniul Confort scaun puteți adapta flexibil conturul scaunelor la nevoile dumneavoastră. Puteți regla independent suporturile laterale și suportul lombar. Puteți memora aceste setări în profilul dumneavoastră Mercedes me pentru a le putea accesa din nou la fiecare cursă. Cu această funcție Cinetică scaun puteți porni un program, care provoacă modificări ușoare ale poziției scaunului pe durata deplasării. Aceste modificări vă protejează spatele.

Masaj

În meniul Masaj găsiți programele de masaj disponibile la autovehiculul dumneavoastră. Prin selectarea programului dorit, aceasta pornește direct și rulează timp de cca zece minute, în funcție de programul selectat. Cu funcția Intensitate ridicată puteți mări eficiența masajului.

Lumina ambientală

În meniul Lumină ambientală puteți regla culoarea și luminozitatea luminii ambientale. Prin funcția Zone de luminozitate zonele ambientale, accentul și duzele pot fi reglate separat, astfel că iluminarea autovehiculului dumneavoastră poate fi reglată individual.

Informații privind integrarea smartphone-ului

Prin meniul Integrare smartphone Integration vă stau la dispoziție diferite aplicații prin care se afișează funcțiile telefonului dumneavoastră mobil pe afișajul sistemului Multimedia. De exemplu, operarea poate avea loc prin touchscreen sau prin comandă vocală.

La sistemul Multimedia poate fi conectat întotdeauna doar un telefon mobil prin integrarea smartphone-ului. Chiar și în regim cu două telefoane, la folosirea integrării smartphone-ului la sistemul Multimedia poate fi conectat prin Bluetooth® doar un singur telefon suplimentar.

Folosiți Android Auto pentru telefoanele mobile cu sistem de operare Android și Apple CarPlay® dacă folosiți un iPhone®. Gama completă de funcții de la Android Auto și Apple CarPlay® este asigurată doar dacă există conexiune la internet.

Informații cu privire la AMG Performance

Prin meniul AMG Performance puteți accesa informații cu privire la puterea autovehiculului.

În funcție de autovehicul, sunt disponibile următoarele meniuri:
  • Flux de energie

    Vizualizează fluxul de energie din autovehicul.

  • Consum

    Afișează valorile de consum actuale și medii ale autovehiculului

  • DYNAMIC SELECT

    Setează programele de rulare ale autovehiculului

  • Autovehicul

    Afișajul datelor autovehiculului

  • Motor

    Afișează datele motorului, ca de ex. puterea actuală și cuplul

  • Acționarea

    Afișează setarea acționării autovehiculului în funcție de programul de rulare selectat

  • Aero

    Reglările nivelului autovehiculului

Informații privind „Info autovehicul”

Prin meniul Informații puteți afișa informațiile importante despre autovehiculul dumneavoastră. La o singură privire puteți vedea informații despre, de exemplu, datele (parametrii) autovehiculului și ale motorului sau valorile privind consumul actual. Suplimentar puteți accesa prin punctul de meniu Manual de utilizare manualul de utilizare în format digital .

Datele autovehiculului
Apar, de exemplu, următoarele date:
  • activitatea pedalei de accelerație și a pedalei de frână

  • activitatea jambelor de suspensie

  • unghiul roților

  • afișarea forțelor gravitaționale ale accelerației longitudinale și transversale.

Datele motorului
Sunt afișate următoarele date:
  • temperatura uleiului cutiei de viteze

  • temperatura motorului/apei de răcire

  • puterea

  • cuplul

  • tensiunea rețelei de bord

  • presiunea supraalimentării.

Valori consum

În funcție de stilul dumneavoastră de conducere, acest afișaj vă indică atât consumul actual, cât și consumul mediu al autovehiculului dumneavoastră. În afara faptului că sunt afișate datele autovehiculului și ale motorului, dumneavoastră vă puteți adapta pe baza acestora stilul de condus pentru eficiență mărită și consum redus.

Informații privind In Car Office

Prin meniul In Car Office puteți conecta serviciile dumneavoastră online cu sistemul Multimedia.

Astfel, aveți la dispoziție nenumărate posibilități:
  • organizați întâlniri și conferințe telefonice

  • administrați mesajele dumneavoastră de e-mail și termenele

  • folosiți sistemul de navigație pentru a ajunge la un loc de întâlnire.

Informații cu privire la aplicațiile Mercedes me

Prin meniul Aplicații Mercedes me vă stau la dispoziție diverse servicii și funcții online: administrați serviciile dumneavoastră de la Mercedes me, folosiți Dash-Cam sau apelați la browser-ul web pentru a naviga pe internet.

Pentru a putea folosi ofertele și serviciile, aveți nevoie de un cont de utilizator și autovehiculul dumneavoastră trebuie să fie înregistrat cu acel cont de utilizator.

Dacă pe telefonul mobil există Aplicația Mercedes me, autovehiculul poate fi înregistrat prin codul QR afișat.

Atenție, oferta nu este disponibilă în fiecare țară.

Informații privind setările

În Setări puteți stabili configurațiile de bază pentru sistemul dumneavoastră multimedia și pentru autovehicul. În acest meniu puteți ajunge la toate funcțiile, începând de la activarea și dezactivarea sistemelor de asistență pentru șofer, până la setările afișajului și ale limbii.

Setările sunt împărțite în următoarele meniuri:
  • Accesare rapidă

  • Asistență

  • Autovehicul

  • Lumină

  • Sistem

  • DYNAMIC SELECT

Meniul „Accesare rapidă”

MeniulAccesare rapidă conține, în funcție de echiparea autovehiculului, până la 12 funcții, care pot fi activate sau dezactivate cu doar un clic.

De aceasta aparțin printre altele următoarele sisteme:
  • asistent activ la bracare

  • asistentul la parcare PARKTRONIC

  • protecție habitaclu.

Astfel, întotdeauna puteți adapta foarte repede autovehiculul dumneavoastră la condițiile actuale. Printr-un buton de la touchpad puteți intra direct în acest meniu, pentru a executa setările dorite.

Meniul „Asistență”

Prin meniul Asistență aveți acces direct la sistemele de asistență pentru șofer (cu care este echipat autovehiculul dumneavoastră) și le puteți activa, dezactiva sau configura după dorințele dumneavoastră.

Meniul „Autovehicul”
Aici puteți să activați, de  ex., următoarele funcții:
  • rabatarea în interior a oglinzilor laterale la oprirea autovehiculului

  • reglarea automată a scaunului și a volanului pentru urcare și coborâre ușoară

  • activarea automată a camerei de 360°la cuplarea treptei de marșarier.

Meniul „Lumină”

Prin meniul Lumină pot fi executate toate setările de lumină. Aici puteți activa sau dezactiva funcția Intelligent Light System, mai exact cât timp să fie aprinse luminile autovehiculului după oprirea acestuia sau deschiderea portierei.

Meniul „Sistem”

Toate setările importante ale sistemului multimedia le puteți face în meniul Sistem .

Printre altele, puteți face următoarele setări:
  • setarea limbii de sistem

  • configurarea Wi-Fi și Bluetooth®

  • setarea orei și a datei.

Meniul DYNAMIC SELECT

În meniul DYNAMIC SELECT puteți configura individual toate programele de rulare. Puteți alege din foarte multe categorii, precum ESP ®, direcția sau trenul de rulare și toate astea le puteți adapta la stilul dumneavoastră personal de condus.